Țări

Africa de Sud Paarl Stellenbosch Constantia

Africa de Sud

În Africa de Sud se produce vin de peste 350 de ani, având o tradiție la fel de lungă ca multe regiuni producătoare de vin din Europa.

Vinurile de aici, în special vinul dulce "Vin de Constance", au fost căutate cu interes și consumate cu plăcere în secolele trecute. Odată cu dispariția Apartheidului, începând cu 1994, Africa de Sud a fost pusă în fața unor provocări mari pentru a putea fi competitivă, producătorii muncind îndelung la construirea și consolidarea imaginii țării ca producător de vin de calitate.

 

Argentina Mendoza

Argentina

Argentina are o istorie a producerii vinului ce datează de mai bine de 450 de ani, când vițe de vie aduse din Chile în Santiago del Estero - Nordul Argentinei, au fost plantate în provincia Mendoza. În prezent, aceasta este al cincilea mare producător de vin din lume, cu un consum domestic foarte puternic, combinat cu cererea în creștere la nivel internațional.

 

Australia

Industria vinului din Australia este a cincea cea mai mare din lume, cu aproximativ 780 de milioane de litri de vin produs anual, din care 60 de procente sunt destinate exportului. Industria vinului este un contribuitor important al economiei australiene, datorită producţiei, locurilor de muncă oferite, exportului şi turismului. Vinul este produs în fiecare stat australian, în 60 de regiuni de viticole cu indicaţie geografică, totalizând 160.000 de hectare. Cu toate acestea, regiunile viticole australiene se află în sudul continentului, în zonele cu climă mai rece din statele Australia de Sud, New South Wales, Victoria, Australia de Vest, Tasmania şi Queensland. Regiunile viticole din fiecare stat în parte au sortimentaţie diferită în plantaţie, soiurile cultivate fiind alese în funcţie de condiţiile de climă şi sol. Principalele soiuri cultivate în Australia sunt Shiraz, Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Merlot, Semillon, Pinot Noir, Riesling şi Sauvignon Blanc.

 

Weinviertel

Austria

Austria trăieşte o perioadă de hegemonie din poziţia de ţară producătoare de vin. Şi-a câştigat poziţia prin muncă, după decenii de controversă, fiind astăzi considerată un model de urmat, un lider în calitate şi inovaţie. Păstrând un echilibru între tradiţie şi inovaţie, producătorii austrieci au păstrat clasici precum vinul dulce Ausbruch şi Strohwein, dezvoltând totodată vinuri moderne şi prietenoase, precum vinul „semnătură”: Gruner Veltliner. Oficial, în Austria sunt permise în plantaţie 35 de soiuri, două treimi dintre ele fiind albe. În termeni de volum, Gruner Veltliner este de departe cel mai important, urmat de Riesling. Cele mai apreciate vinuri din cele două soiuri provin din Wachau, Kamptal, Weinviertel sau Kremstal. Vinul Austriac este reglementat de Districtus Austriae Controllatus (DAC), legislaţie introdusă în 2003. Asemănător, sistemului de clasificare AOC din Franţa, legislaţia DAC prevede detalii referitoare la soiurile de struguri permise, nivelul de alcool sau regimul de vinificare şi maturare.

 

Chile Casablanca Valley

Chile

Producerea vinului a început în Chile la scurt timp după ce emigranții spanioli s-au stabilit aici în secolul al XVI-lea. Cu toate acestea, țara a rămas o industrie izolată de piața internațională mare parte din secolul al XX-lea. În anii '70, faimosul producător spaniol de vinuri Miguel Torres a declarat Chile ca fiind un paradis viticol. Declarația sa este susținută de varietatea solului, climei și precipitațiilor specifice fiecărei regiuni.

Începând cu 1990, după revenirea la democrație, industria vinului din Chile a renăscut, devenind cu timpul cunoscută ca fiind una din forțele "Lumii Noi".

 

Franta Provence Alsacia Champagne Burgundia Valea Loarei Valea Ronului Languedoc Bordeaux

Franţa

Franța nu poate pretinde că este locul în care s-a născut vinul, dar, cu siguranță, de câteva sute de ani este o forță dominantă, fiind unul dintre cei mai importanți doi producători din întreaga lume. Este cel de-al doilea producător de vin din lume atunci când vorbim despre volum, dar rămâne centrul global de producere a vinurilor fine. De asemenea, Franța este și pionierul introducerii apelațiunilor de origine controlată (AOC), proiect legislativ preluat de celelalte țări din Europa.

 

Mosel

Germania

Exceptând o perioadă mai puţin fastă, între anii ´70 şi ´80, Germania se poate mândri cu o istorie impresionantă în producerea vinului. Romanii au fost cei care au înfiinţat primele plantaţii, pe valea râului Mozela, în apropierea oraşului Trier. În secolul al treilea, plantaţiile de viţă de vie s-au răspândit şi pe văile vecine Mozelei, în special pe malurile afluenţilor. În Evul Mediu, mănăstirile cisterciene şi benedictine au jucat un rol important în dezvoltarea plantaţiilor şi în creşterea calităţii vinurilor din Germania. Cel mai important soi din Germania, Riesling, a fost documentat pentru prima dată în Rheingau, în 1435, fiind mai apoi cultivat şi pe Valea Mozelei. Din punct de vedere cantitativ, Germania se află în topul primelor zece ţări producătoare de vin. Puţin peste 60% dintre vinurile produse sunt albe, existând părerea unanim acceptată că vinurile albe germane, provenite din cele mai mai bune plantaţii, de la producători renumiţi, sunt cele mai bune din lume. Vinurile roşii din această țară capătă o tot mai mare popularitate, în special cele din Spatburgunder (Pinot Noir), al doilea cel mai important soi roşu fiind Dornfelder.

 

Italia Lombardia Campania Friuli Venezia-Giulia Piemonte Veneto Sicilia Umbria Le Marche Sardinia Abruzzo Trentino Alto-Adige Toscana Emilia-Romagna

Italia

Italia este unul dintre cei mai importanți doi producători de vin din întreaga lume.

Grecii au plantat vii în Italia începând cu anul 800 î.Hr., denumind țara "Oenotria" sau "Țara vițelor de vie". Până în momentul în care Imperiul Roman de Vest s-a destrămat - în 476 d.Hr., au fost stabilite toate regiunile viticole moderne ale Europei cu excepția Bordeauxului. Conform textelor lui Plinius cel Bătrân din primul secol după Cristos, romanii au introdus noțiunile de selecție a parcelelor și altoirea vițelor de vie, lucruri ce rămân relevante și azi.

 

Liban Bekaa Valley

Liban

Libanul produce vin de peste 5000 de ani. De altfel, istoricii susțin că acesta este și locul nașterii vinului, Biblia desemnându-l pe Noe ca fiind primul producător, fapt ce ar putea însemna că primul vin s-a nascut în anul 3.000 î.Hr. Strugurii aromați și vinurile apreciate în toată lumea sunt rezultatul unui relief lin și al climatului mediteranean al țării, caracterizat prin ierni ușoare și veri calde, iar podgoria Massaya din valea Bekaa, considerată un adevărat paradis viticol, fiind sursa celor mai fine vinuri libaneze.

 

Noua Zeelanda Hawke's Bay

Noua Zeelandă

Asemeni altor țări producătoare de vin din Lumea Nouă, Noua Zeelandă a întreprins schimbări radicale în industria vinului în ultimele decenii. Până în anii '70 se produceau vinuri simple pentru industria locală, preponderent din soiul Muller Thurgau, pentru ca mai apoi să înceapă schimbările majore. Valul schimbărilor s-a intensificat după anul 2000, când această mișcare a fost susținută de cererea masivă de pe piața internațională de Sauvignon Blanc din Marlborough.

 

Portugalia

Vinul portughez a trecut printr-o revoluţie în ultimele decenii, modernizându-şi atât tehnicile de vinificare, cât şi stilul şi imaginea. Imaginea arhetipală de ţară a Lumii Vechi a vinului, devenită faimoasă datorită vinurilor fortificate (Porto şi Madeira) dar şi datorită vinurilor Vinho Verde, s-a schimbat acum, Portugalia impunându-se pe plan mondial mai ales datorită unor vinuri puternice, roşii, din Valea Douro. Soiurile portugheze şi diferitele lor nume regionale dau bătăi de cap ampelografilor. Unele dintre soiuri sunt autohtone (exemplu, Touriga Nacional), altele sunt comune cu ale vecinilor spanioli (Tinta Roriz / Tempranillo). În ultima vreme, a crescut şi popularitatea soiurilor franţuzeşti (Cabernet Sauvignon şi Chardonnay), însă, din fericire, Portugalia nu este dependentă de această ultimă categorie de vinuri şi îşi păstrează în prim plan soiurile autohtone, şi astfel şi unicitatea vinurilor lor. Climatul Portugaliei, predominant maritim, oferă o multitudine de terroir-uri pentru viticultorii ambiţioşi. ​

 

Brda

Slovenia

În Slovenia, producția vinului are o tradiţie ce merge cu mult în urma momentului în care romanii introduceau viţa de vie în Franţa, Germania şi Spania, încă de pe vremea triburilor celte sau ilirice. Nu este de mirare că, având în spate o asemenea tradiţie, în clipa de faţă, aici,  activează 28.000 de crame, ce produc anual peste 80 de milioane de litri, de pe 22.300 de hectare de viţă. Uşor peste 75% din producţie este reprezentată de vinurile albe, aproape întreaga cantitate de vin sloven fiind consumată de piaţa internă. Viile slovene se află în centrul „fâşiei” ce delimitează zona viticolă europeană, condiţiile de climă fiind asemănătoare cu cele din Burgundia și Franţa. Diversitatea teroirrului permite Sloveniei să aibă în plantaţie un număr impresionant de soiuri. Nu mai puţin de 52 de soiuri de viţă de vie sunt cultivate în Slovenia, precum albele Rebula, Chardonnay, Sauvignon, Pinot Blanc, Pinot Gris, Malvazija, Zelen, Pinela şi Pikolit, sau soiuri roşii, precum Merlot, Pinot Noir și Cabernet Sauvignon, Teran sau Refosk.

 

Spania Rioja

Spania

Spania are o istorie lungă în producerea de vinuri, istorie ce datează încă din timpul Romanilor când Iberia era un furnizor important pentru Roma însăși.

Odată cu intrarea acesteia în Uniunea Europeana, în 1986, au început să aibă loc schimbări majore privitoare la producție, iar modernizarea s-a realizat rapid, atât la nivelul vițelor de vie și în crame, cât și în cadrul legislativ. 

 

Statele Unite ale Americii

Cu toate că fiecare stat american produce vin, doar cinci state joacă un rol important în industria vitivinicolă din SUA – California, Oregon, Washington, New York şi Virginia. Cultura viţei de vie în Statele Unite a început odată cu înfiinţarea primelor plantaţii de viţă de vie de către coloniştii europeni. Industria vinului de aici a suferit un adevărat cataclism începând cu anii ’30, odată cu Prohibiţia, foarte multe crame de renume fiind obligate să se închidă. Abia după anii ’60, vinul american a început să conteze la nivel internaţional, mai mulţi vinificatori, acum consideraţi “pionieri”, făcând eforturi în acest sens.

Astăzi, Statele Unite sunt considerate a fi printre primii cei mai importanţi jucători la nivel mondial, reputaţia sa crescând în primul rând datorită producătorilor din California, în special Napa şi Sonoma. Cu toate că vinul este produs aici de 400 de ani, abia în ultimii 40 de ani a început să fie respectat la nivel mondial. Statele Unite sunt astăzi al patrulea cel mai mare producător de vinuri, după Franţa, Italia şi Spania, vinificând în jur de 18.5 milioane de hectolitri anual.

 

Află când produsul intră în stoc

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteți sau nu vizitator uman și pentru a preveni trimiterea automată a spam-ului.
FB dataFB data