L - V 9:00 - 17:00

0754 48 24 71

Join The Wine Club – arome și povești la Corrido, Iași

03
Noi
2017
Join The Wine Club – arome și povești la Corrido, Iași

Una dintre cele mai interesante întâlniri “Join The Wine Club” organizate în toamna acestui an a avut loc la restaurantul Corrido din Iaşi, succesul acesteia fiind dat atât de selecţia de vinuri, dar mai ales de interesul arătat de participanţi.

Întreaga degustare s-a desfăşurat sub forma unei paralele între stilul Lumii Vechi şi cel al Lumii Noi, toate vinurile fiind trecute prin filtrul paharului Riedel 001, care a făcut cu faţă brio tuturor testelor la care a fost supus. Odată cu prezentarea vinului Klein Contstantia Methode Cap Classique Brut, invitaţii au aflat şi povestea de succes a cramei sud-africane. Au urmat apoi vinurile Wild Rock Sauvignon Blanc 2016 şi Domaine des Chenevieres Chablis 2015, două vinuri explozive, dar cu stiluri total diferite. Primul vin roşu al serii, Casas del Bosque Carmenere Reserva 2015 a făcut “încălzirea” pentru următoarele vinuri, arătându-şi cu ajutorul paharului Riedel 001 clasa şi caracterul extrem de prietenos. Cele mai aşteptate vinuri ale degustării, Warwick Pinotage 2014 şi Tenuta San Guigo Guidalberto 2010, şi-au susţinut “pledoariile aromatice” cât mai explicit cu putinţă, fiind “ilustrate” cu poveştile cramelor care le-au produs.

Galeria foto de mai jos a surprins cel mai bine momentele cele mai importante ale acestei degustări, dar şi starea de spirit a celor prezenţi.