Vin Duemani


Duemani

Duemani

Duemani reprezintă apogeul muncii de-o viaţă a unuia dintre cei mai importanţi enologi ai Toscanei, Luca s’Attoma, şi a soţiei sale, Elena Celli. Luca d’Attoma este unul dintre cei mai respectaţi consultanţi din Italia, în CV-ul său apărând nume precum Le Macchiole, Poggio al Tesoro, Castelvecchio, Fattoria Le Pupile sau Tua Rita. Proiectul Duemani a început în 2000, după achiziţionarea unei proprietăţi din Ortacavolli, aflate pe coasta Toscană, la 40 de minute distanţă de Bolgheri. Primele plantaţii au fost înfiinţate în 2001, iar primele vinuri au fost lansate pe piaţă în 2008, fiind foarte bine primite de critică. Condiţiile climaterice mediteraneene joacă un rol crucial în ceea ce înseamnă terroirul Duemani. Structura solului este una remarcabilă, predominant soluri argilo-calcaroase, sărace în nutrienţi, care conferă personalitate şi complexitate vinurilor. Plantaţia aflată la cea mai mare altitudine şi cu cel mai bogat sol este cea de Cabernet Franc. La baza aceluiaşi deal, se află plantaţia de Merlot, iar cea de-a treia parcelă, cea de Syrah, stă pe un sol arid şi pietros, fiind considerată inima acestei plantaţii, cu un mod de conducere deosebit, sub formă de coş, numit „alberello”. Încă de la înfiinţare, Duemani a urmat principiile agriculturii biodinamice, iar din 2004 vinurile sale au fost certificate biodinamic de către Demeter.

Suisassi Magnum - 2016

Roșu, Sec (Syrah)

1.630,00 RON

DueMani - 2016

Roșu, Sec (Cabernet Franc)

650,00 RON

Cifra - 2017

Roșu, Sec (Cabernet Franc)

130,00 RON 165,00 RON

DueMani - 2014

Roșu, Sec (Cabernet Franc)

550,00 RON

Altrovino - 2016

Roșu, Sec (Merlot, Cabernet Franc)

200,00 RON

Suisassi - 2016

Roșu, Sec (Syrah)

735,00 RON

Află când produsul intră în stoc

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteți sau nu vizitator uman și pentru a preveni trimiterea automată a spam-ului.
Subscribe to RSS - Duemani FB dataFB data