Vinimondo
L - V 9:00 - 17:00

0754 48 24 71

Rotari

Poveste adevărată sau legendă, numele Rotari derivă de la regele longobard Rotari, care a luptat într-una dintre cele mai importante bătălii de-a lungul văilor acestei regiuni, pentru cucerirea Italiei, și a făcut istorie cu faimosul său „Edict al lui Rotari”, o carte despre regulile vinificării. Crama Rotari este bijuteria Grupului Mezzacorona, fiind unul dintre cei mai importanți producători de vin spumant prin metoda clasică din Italia. O cramă modernă, aflată în perfectă simbioză cu mediul înconjurător, a fost construită ca un omagiu adus spațiului inițial. Clădirea în sine reflectă și respectă pământul pe care a fost contruită. Acoperișul cramei este ondulat, ca un ecou al formei ondulate a podgoriilor, formă dată de folosirea metodei de tăiere pergolă trentină. Vântul rece, climatul montan, influența munților în nord și a Lacului Garda în sud și diferențele mari de temperatură, toate acestea indică un mediu adecvat în special cultivării soiurilor de struguri care stau la baza Rotari: Chardonnay și Pinot Noir. Maturarea pe drojdii practicată de Rotari durează minimum 24 de luni, la sfârșitul cărora rezultă un vin spumant care este în același timp un aperitiv excelent și un bun companion pentru preparatele bucătăriei italiene și internaționale. Corpolent și crocant, cu arome de pâine din grâu și mere Golden Delicious, Rotari primește aprecieri pozitive în mod constant, fiind recunoscut pentru calitatea pe care o dovedește an după an.

http://www.rotari.it/en-us

Rotari