Mosel

Vin Germania


Germania

Exceptând o perioadă mai puţin fastă, între anii ´70 şi ´80, Germania se poate mândri cu o istorie impresionantă în producerea vinului. Romanii au fost cei care au înfiinţat primele plantaţii, pe valea râului Mozela, în apropierea oraşului Trier. În secolul al treilea, plantaţiile de viţă de vie s-au răspândit şi pe văile vecine Mozelei, în special pe malurile afluenţilor. În Evul Mediu, mănăstirile cisterciene şi benedictine au jucat un rol important în dezvoltarea plantaţiilor şi în creşterea calităţii vinurilor din Germania. Cel mai important soi din Germania, Riesling, a fost documentat pentru prima dată în Rheingau, în 1435, fiind mai apoi cultivat şi pe Valea Mozelei. Din punct de vedere cantitativ, Germania se află în topul primelor zece ţări producătoare de vin. Puţin peste 60% dintre vinurile produse sunt albe, existând părerea unanim acceptată că vinurile albe germane, provenite din cele mai mai bune plantaţii, de la producători renumiţi, sunt cele mai bune din lume. Vinurile roşii din această țară capătă o tot mai mare popularitate, în special cele din Spatburgunder (Pinot Noir), al doilea cel mai important soi roşu fiind Dornfelder.

Mosel

Mosel

Locul de naştere al unora dintre cele mai elegante, longevive şi impresionante vinuri albe dulci şi seci, regiunea Valea Mozelei este cunoscută şi sub numele Mosel-Saar-Ruwer, numită aşa după râul Mozela şi afluenţii săi. Condiţiile de climă şi sol, precum şi topografia acestei regiuni sunt unice în lume, iar vinurile produse aici comunică cât mai fidel acest lucru. Fiind apreciate pentru proprietăţile sale de captare a căldurii soarelui, solurile, compuse în principal din ardezie, conferă vinurilor o mineralitate specifică. Temperaturile scăzute impun folosirea râurilor pentru a reflecta căldura către plantaţii, iar cele mai bune parcele, pe lângă gradul de mare înclinare, au şi expunere sud-sud-vestică pentru a primi suficientă lumină. Din cauza gradului de înclinare, plantaţiile sunt lucrate manual, lucru ce contribuie semnificativ la creşterea preţului vinurilor.

Rheingau

Rheingau

Fiind practic o fâşie deluroasă, aflată pe malul nordic al râului Rin, regiunea Rheingau este una dintre cea mai renumită din lume în ceea ce priveşte producţia de Riesling. Diferenţele de altitudine, multitudinea de soluri şi proximitatea Rinului sunt factorii ce contribuie la diversitatea stilurilor de vinificare. Unele dintre cele mai bune Rieslinguri, în anii mai călduroşi, sunt obţinute de pe plantaţiile cu expunere mai mică, aflate la altitudini ridicate. În acelaşi timp, în anii mai reci, rezultate calitative mai bune se obţin de pe plantaţiile aflate mai aproape de râu.

În apropierea localităţii Rudesheim, plantaţiile se află pe pante cu grad de înclinare ridicat, iar solurile sunt formate din ardezii şi cuarţ, Rieslingurile obţinute aici fiind bogate, condimentate, evoluând foarte bine odată cu trecerea timpului. Cele mai apreciate Rieslinguri la nivel mondial sunt vinurile provenite din plantaţiile aflate în apropierea localităţilor Geisenheim, Johannisberg, Winkel, Oestrich şi Erbach, unde solurile sunt un amestec de argilă, nisip şi marne. Rieslingurile de aici sunt florale, minerale, cu un potenţial fantastic de evoluţie.

Producătorii din regiunea Rheingau sunt primii promotori ai stilului de vinificare în sec, ai cantităţii scăzute la hectare şi ai clasificării plantaţiilor pe trepte de calitate (Erstes Gewachs). Cu toate că majoritatea vinurilor sunt produse în sec (Trocken), Rheingau nu duce lipsă de exemple cu rest de zahăr, Auslese, Beerenauslese sau Trockenbeerenauslese.

79% din întreaga suprafaţă a regiunii viticole Rheingau este acoperită cu plantaţii de Riesling, unii producători exploatând în plantaţie şi Pinot Noir.

Află când produsul intră în stoc

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteți sau nu vizitator uman și pentru a preveni trimiterea automată a spam-ului.
Subscribe to RSS - Germania FB dataFB data