Durnberg şi semnătura unică a vinului austriac

Durnberg şi semnătura unică a vinului austriac

Pentru oricine îşi doreşte să descopere caracterul unic al vinurilor din regiunea austriacă Weinviertel, cele mai bune exemple le reprezintă vinurile produse sub numele Durnberg. Mai mult, pentru foarte mulţi specialişti acestea poartă în ele şi semnătura unică a vinurilor austriece: expresie pură a fructului, prospeţime eleganţă, tipicitate extremă, mineralitate şi aciditate incredibile.

Povestea cramei Durnberg, botezată după numele dealului pe care este construită, pare desprinsă dintr-un film hollywoodian, cu trei amici din copilărie care se reunesc peste ani pentru a pune bazele unuia dintre cei mai de succes producători austrieci. Aventura Durnberg începe în 1988, când Cristoph Korner, de profesie economist, primeşte cadou din partea bunicii sale 60 de hectare de viţă de vie şi o cramă, în localitatea Falkenstein, regiunea viticolă Weinviertel. Crescând în crama bunicilor săi, Korner a dezvoltat o pasiune pentru vinificaţie şi, ceea ce la început a fost tratat ca un hobby, a devenit mai târziu vocaţie. Alături de Korner au venit şi prietenii săi din copilărie Matthias Marchesani şi Georg Klein, care au preluat atribuţiile de marketing şi promovare, respectiv administrare. Ajutorul venit din partea prietenilor săi i-a permis lui Korner să se concentreze pe realizarea de vinuri superpremium, cu ajutorul cărora au crescut notorietatea numelui Durnberg la nivel internaţional.

Crama Durnberg se află în localitatea Falkenstein, această zonă viticolă fiind documentată istoric încă din secolul al XII-lea. Între secolele XIII şi XVII, atât producerea vinului în regiunea dintre Viena şi Brno, cât şi comercializarea acestuia era reglementat de Flakensteiner Berggericht, un fel corp de control format reprezentanţi ai cramelor din zonă.

Caracterul crocant al vinurilor Durnberg este rezultatul unui terroir extraordinar. Aflate pe sol calcaros, cu un microclimat favorabil, plantaţiile ajung să producă struguri ce ating maturitatea ideală, dând naştere unor vinuri cu arome elegante, cu fruct pronunţat şi aciditate impunătoare. Dealurile din zona Falkenstein sunt la limita nordică a Alpilor, condiţiile de climă şi sol de aici fiind unice. Valea este protejată de vânturile puternice din vest, stratul de sol argilos de pe versanţi stocând foarte bine rezervele de apa şi permițând rădăcinilor viţei de vie să pătrundă cât mai adânc. Specific acestei zone este şi solul “muschelkalk”, strat calcaros, “depunere” a mării mediteraneene primordiale, Thetys), care conferă vinurilor o mineralitate unică.

Strugurii din zona Falkenstein dezvoltă un caracter aromatic pronunţat, dar în acelaşi timp îşi păstrează şi aciditatea. Chiar şi în anii extrem de călduroşi, datorită altitudinii, diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte este una mare, strugurii atingând maturitatea neforţat, fără să îşi piardă aciditatea. Rezultatul, vinuri foarte complexe, echilibrate şi intens aromate, crocante şi proaspete. Aceste caracteristici de sol şi clima asigură vinurilor complexitate şi mineralitate unice. “Astăzi, crama noastră este cea mai mare din regiune, iar vinurile noastre pot fi găsite pe meniurile restaurantelor de top din peste 20 de ţări”, spune Korner. Specific pentru zona Falkenstein este soiul Gruner Veltliner, cu al său caracter de soi reconfortant, joacă un rol important în strategia Durnberg. “Alături de Gruner Veltliner, ne-am străduit să păstrăm soiurile autohtone în portofoliul Durnberg, dar şi unele soiuri din Burgundia. Rieslingul şi soiurile autohtone Zweigelt şi St. Laurent sunt o parte importantă a portofoliului Durnberg”, descrie Cristoph Korner portofoliul Durnberg.

Tehnicile de vinificaţie folosite în crama Durnberg au rolul de a păstra pur caracterul primar al soiurilor. Pentru vinurile din colecţia Reserve strugurii sunt culeşi la sfârşitul lunii octombrie, urmând apoi o selecţie cât mai strictă, după care, o perioadă de maceraţie la rece, pentru extract şi arome cât mai puternice. De obicei, aceste vinuri sunt ţinute în butoaie de stejar, pe drojdii (“sur lie”) până la următoarea recoltă. Strugurii pentru gama Classic sunt selectaţi, desciorchinaţi, ţinuţi pentru o perioadă mai scurtă la maceraţie la rece şi presaţi uşor. Vinurile Durnberg Classic sunt fermentate în tancuri de inox şi ţinute pe drojdii fine pentru câteva luni, pentru ca rezultatul final să exprime “esenţa minerală”, specifică terroirului, dar şi eleganţă şi prospeţime.

Reducând emisiile de CO2 datorită folosirii energiei regenerabile, Durnberg este unul dintre primii producători austrieci care a ales practicile agriculturii sustenabile. În acelaşi timp, cei trei asociaţi au reuşit să îi convingă pe toţi vecinii de regiune să renunţe la folosirea insecticidelor. În ceea ce priveşte managementul plantaţiei, crama Drunberg, adeptă a agriculturii sustenabile, permite creşterea buruienilor printre rânduri, pentru a “preveni eroziunea solului şi pentru a stimula dezvoltarea faunei şi a microorganismelor”. Aceeaşi atenţie este acordată şi în exploatarea plantaţiei şi în procesul de producţie, tractoarele fiind folosite foarte rar, pentru a diminua emisiile de carbon, în timp ce în cramă, pentru economisire energiei, este folosită o staţie de energie geotermală.

 

 

 

image

Află când produsul intră în stoc

CAPTCHA
Această întrebare este pentru a testa dacă sunteți sau nu vizitator uman și pentru a preveni trimiterea automată a spam-ului.
FB data