*Oferte personalizate pentru evenimente. Contactați-ne!
+40 720 050 000
PROGRAM DECEMBRIE 2025 - IANUARIE 2026
24 - 28 decembrie închis
29 - 30 decembrie program normal
31 decembrie - 7 ianuarie închis
Vă mulțumim pentru înțelegere!
Vin Passopisciaro
Passopisciaro

În anul 2000, înainte ca Etna și străvechile sale podgorii să devină loc de pelerinaj pentru producătorii de vin și loc de baștină pentru o nouă generație de crame, Andrea Franchetti, o figură proeminentă a vinului italian, a decis că va înființa o cramă pe unul dintre versanții vulcanului. Cu 16 hectare în orașul Castiglione di Sicilia, crama Passopisciaro a fost amplasată pe partea nordică a vulcanului Etna, la o altitudine de aproximativ 1.000 de metri, unde au fost vinificați struguri din viile vechi și foarte vechi din zonă. Primul vin produs la Passopisciaro a fost un Nerello Mascalese cu o mineralitate extraordinară, tipică marilor vinuri de la Etna. Viziunea lui Andrea a continuat cu plantarea de viță de vie la altitudini mari, cu scopul de a reduce drastic recolta, prin înlăturarea riscului de depășire a pragului optim de coacere sau de conținut alcoolic. Franchetti produce opt vinuri diferite la Passopisciaro, șase dintre acestea fiind produse din Nerello Mascalese. Vinul Passorosso e o redare holistică a acestui soi de struguri unic, omniprezent pe vulcan, un „asamblaj” de struguri de la altitudini și de pe terroiruri diferite. În 2005, Franchetti a început să producă un vin roșu remarcabil, pe care l-a botezat cu propriul nume, din soiurile Petit Verdot și Cesanese d’Affile. Primul vin alb, Guardiola Biano – acum, Passobianco – l-a produs în 2007, dintr-un Chardonnay plantat la o altitudine de 850-1.000 de metri. În 2009, a început să producă vinuri sub denumirea Contrade Etna: Porcaria, Guardiola, Chiappemacine, Sciaranuova, Rampante – fiecare dintre acestea provenind din podgorii de diferite vârste, crescute pe fluxuri de lavă cu minerale, viscozități și altitudini diferite.
http://www.passopisciaro.com/
Franchetti - 2011
Roșu, Sec (Petit Verdot 50% Cesanese d’Affile 50%)
(Stoc epuizat)




