Un sol bun nu implica neaparat si o cultura de vita de vie buna. Solul este unul dintre acei cativa factori, precum climatul, altitudinea, tipul de vinificare etc, care influenteaza cultura vitei de vie. In general, se disting patru tipuri de sol cu o buna influenta asupra calitatii vinurilor: solurile calcaroase, nisipoase, solurile aluvionare si cele argiloase.
Ca regula, solurile plantate cu vita de vie au nevoie de un bun drenaj, deoarece apa in exces poate duce la aparitia mai multor boli. Daca irigatia nu reprezinta o optiune, solurile trebuie sa retina umezeala pentru a hidrata via pe parcursul verii. In unele regiuni, din cauza conditiilor de clima mai putin prietenoase si a precipitatiilor scazute, unii producatori au instalat sisteme de irigatii pentru un control mai ridicat al umiditatii in plantatie. Pentru a se dezvolta, planta de vita de vie trebuie sa extraga din sol anumiti nutrienti cheie, precum fierul si azotul.
Solurile calcaroase ofera nutrientii benefici strugurilor pentru a produce vinuri cu o aciditate ridicata, cu arome foarte puternice si indraznete. Acest lucru se intampla deoarece ele retin umiditatea in perioadele secetoase, oferind in acelasi timp si un bun drenaj in cele reci. Sunt deficitare totusi in continutul de fier, lucru ce obliga viticultorii la fertilizari mai dese.
Solurile nisipoase dau vinuri elegante, cu arome foarte puternice, insa cu structura mai moale, continut tanic mai scazut si pigmenti coloranti mai putin intensi. Aceste soluri au un drenaj foarte bun si retin caldura, facand soiurile aromate sa se preteze cel mai bine.
Solurile argiloase dau nastere unor vinuri puternice, musculoase, cu extract puternic si culoare intensa. Aceste soluri tind sa ramana mai reci si retin umezeala.
Vinurile obtinute de pe solurile aluvionare (loess) sunt catifelate, rotunde, cu aciditate mai scazuta. Tipul acesta de sol retine apa si inmagazineaza caldura. In zonele mai reci, acestea au un continut ridicat de calcar.
De-a lungul timpului s-a observat ca vinurile din acelasi soi, produse de pe doua parcele distincte, chiar daca parcelele erau vecine si vinurile vinificate in acelasi mod, aveau caracteristici diferite. Cei care au descoperit acest lucru, francezii, i-au dat si un nume: terroir! Iar termenul terroir, potrivit inventatorilor lui, cuprinde elemente precum solurile, altitudinea, gradul de expunere si de inclinare a pantei sau microclimatul acelei zone. Tinand cont de aceste aspecte, se poate spune ca nu pot exista doua terroiruri identice. Daca pentru producatorii din Lumea Veche a vinului termenul de terroir are un impact semnificativ asupra stilului si calitatii vinurilor, pentru cei din Lumea Noua, conceptul se dezgoleste de semnificatia sa, creditul mergand mai mult catre tipul de sol.
Valentin Ceafalau
