Conditiile climaterice se numara printre cei mai importanti factori ce isi pun amprenta asupra calitatii strugurilor, implicit a vinurilor obtinute. Majoritatea plantatiilor de vita de vie din intreaga lume se regasesc in fasia trasata de paralelele 30 si 50 din ambele emisfere, nordica si sudica. In cadrul acestor zone, clima are o mare influenta asupra dezvoltarii vitei de vie, simpla degustare putand transmite degustatorilor informatii legate de tipul de clima a zonei in care a fost produs vinul, sau despre calitatea anului de recolta. De exemplu, in regiuni mai racoroase, precum Germania, nordul Frantei sau sudul Marii Britanii, chiar daca strugurii sunt culesi la sfarsitul lunii octombrie, ei au niveluri foarte ridicate de aciditate, care influenteaza inclusiv modul de vinificare dar si produsul final. Aciditatea este un aspect crucial pentru obtinerea unor vinuri albe cu potential. In acelasi timp, pentru aceste vinuri acumularea de zaharuri este una foarte lenta. Fara zahar in struguri vinurile rezultate vor avea un continut alcoolic relativ scazut. Bineinteles, un climat mai calduros va avea un efect opus, dand vinurilor un impuls alcoolic consistent si o aciditate moderata.
Ca majoritatea plantelor, vita de vie are nevoie de o cantitate decenta de apa pentru a supravietui si a se dezvolta. In mod normal, se afirma ca plantatiile de vita de vie trebuie sa fie infiintate in regiuni cu cantitati de precipitatii considerabile, insa, mai nou, cu ajutorul sistemelor de irigatii, pot fi infiintate plantatii si in zone mai aride. Iata cum influenteaza ciclul anual de temperatura si precipitatii dezvoltarea vitei de vie:
Primavara
Odata cu inregistrarea unor temperaturi mai ridicate, vita de vie isi reincepe perioada de vegetatie. Plusul de caloric, face ca via sa produca o cantitate mare de muguri de rod si frunze. Atat precipitatiile de primavara, cat si temperaturile mai ridicate, contribuie foarte mult la pastrarea vigurozitatii plantei. In aceasta perioada, viticultorii trebuie sa fie atenti la semnele de boli sau daunatori si sa aplice tratamentele necesare de preventie. La sfarsitul primaverii, vita de vie intra in perioada de inflorire.
Vara
Evolutia perioadei de inflorire poate sa ofere indicii legate de calitatea recoltei. Pentru o dezvoltare cat mai buna a strugurilor este necesar ca vremea sa fie calduroasa, insorita si secetoasa. In aceasta perioada, unii viticultori pot efectua taieri in verde a anumitor ciorchini si coarde infrunzite, cu scopul de a regla procesele de crestere si fructificare in vederea dimensionarii productiei, respectiv pentru a facilita circulatia aerului si pentru expunerea strugurilor la soare. De asemenea, in aceasta perioada se continua tratamentele impotriva bolilor si daunatorilor. Strugurii incep sa acumuleze culoare, arome si zaharuri.
Toamna
Pentru ca strugurii sa atinga perioada de maturitate, inainte de recoltare este necesar ca vremea sa fie una buna, fara precipitatii, cu temperaturi mai ridicate. In foarte multe crame inca se foloseste culesul manual. In ciuda faptului ca este mai costisitor decat cel automatizat, culesul manual permite un control mai bun al calitatii strugurilor care ajung in crama, datorita unei sortarii in momentul culesului. In zonele cu temperaturi ridicate, culesul automatizat are avantajele lui, deoarece se poate realiza in cursul noptii, cand temperaturile sunt mai scazute. Din momentul in care sunt culesi, strugurii trebuie transportati la crama cat mai repede posibil, pentru a nu intra in fermentatii accidentale. La cateva saptamani dupa cules, vita de vie isi pierde frunzele, iar plantele isi incetinesc perioada de vegetatie.
Iarna
Pe timpul iernii, vita de vie intra intr-o stare de vegetatie latenta. O perioada cu inghet si zapada este benefica, deoarece poate distruge daunatorii si bolile. De asemenea, precipitatiile insemnate cantitativ sunt bine venite deoarece permit solului sa isi refaca rezervele de apa. In aceasta perioada, in vie se fac mai multe lucrari in vie: repararea spalierilor, diverse fertilizari etc. Insa de departe cea mai importanta operatiune este taiatul corzilor de vie, care se realizeaza pentru regenerare corecta coardelor de vita, pentru a creste fertilitatea mugurilor si productivitatea soiului si pentru a realiza o exploatare cat mai eficienta a plantatiilor de vita de vie. In clipa de fata se folosesc mai multe metode de taiere ale corzilor de vie, insa cel mai raspandit este sistemul de taiere Guyot.
Valentin Ceafalau