*Oferte personalizate pentru evenimente. Contactați-ne!
+40 720 050 000
Vin Schloss Johannisberg
Schloss Johannisberg
Mănăstirea benedictină, înfiinţată în 1100, este considerată a fi primul producător de Riesling din lume şi crama cu cea mai îndelungată activitate continuă, 1200 de ani. Primele menţiuni istorice privind producţia de vin în această regiune merg în timp până în 817, iar primele documente care fac referinţă la “Riesling Schloss Johannisberg” datează din 1720.
Tot aici a fost realizat şi primul vin “Spatlese” pentru prima data în Germania, în 1775. “Din cauza” întârzierii curierului care aducea scrisoarea cu “permisiunea” de începere a culesului, recolta a început mai târziu decât de obicei. Cu toate că o mare parte din recoltă fusese atacată de mucegaiul nobil,vinul s-a dovedit a fi excelent. Astfel, cei de aici au început să vinifice “recolte târzii” (traducerea cuvântului “Spatlese”). Mai târziu, aceste vinuri au fost împărţite în mai multe trepte de calitate, numite “Praedikat”, de la Kabinett la Trockenbeerenauslese, în funcţie de cât de gradul de coacere a strugurilor sau de gradul de atac cu mucegai nobil.
În afară de menţionarea “Predicatului ” pe etichetă, Schloss Johannisberg foloseşte capişoane de culori diferite pentru fiecare treaptă de calitate în parte. De exemplu, capişonul roşu (Rotlack) este folosit pentru vinurile Kabinett, iar verde (Grunlack) pentru Spatlese. Nivelul de bază, fără Praedikat, este semnalizat prin capişon galben (Gelblack). Ultima culoare apărută în colecţia Schloss Johannisberg este argintiu, folosită pentru vinurile Grosses Gewächs.
În 1942, castelul a fost bombardat şi incendiat. Datorită investiţiilor făcute de către Furstin Tatiana, împreună cu soţul său Paul Alfons Furst von Metternich, castelul a fost restaurat în 1965. Schloss Johannisberg exploatează în acest moment 35 de hectare de vie, parcele aşezate de-a lungul paralelei 50. În aceeaşi măsură, acest producător este unul dintre puţinele crame nemţeşti cu propria denumire de origine. În crama numită “Bibliotheca subterranea”, Schloss Johannisberg tezaurizează peste 11.000 de sticle de Riesling, cele mai vechi datând din 1784.
De câteva decenii, Schloss Johannisberg se află în proprietatea Henkell & Co şi este operată de către G. H. von Mumm, companie ce deţine cea mai mare suprafaţă de viţă de vie din regiunea Rheingau.
https://schloss-johannisberg.de
Schloss Johannisberg Riesling Purpurlack Beerenauslese 375 ml - 2021
Alb, Dulce (Riesling)
Schloss Johannisberg Riesling Blaulack Trockenbeerenauslese 375 ml - 2020
Alb, Dulce (Riesling)
Schloss Johannisberg Riesling Rosalack Auslese 375 ml - 2016
Alb, Dulce (Riesling)