Mai multe vinuri din portofoliul celei mai reprezentative crame din Campania, Mastroberardino, au fost răsplătite cu puncte Parker de editorii celebrei publicații Wine Advocate. În analiza realizată de Monica Larner, editor și degustător al revistei Wine Advocate, au intrat opt dintre vinurile cramei Mastroberardino, cinci dintre ele fiind apreciate peste pragul de 90 de puncte Parker.
Cel mai bine punctat vin Mastroberardino a fost Radici Taurasi Riserva DOCG 2009, vin care a primit 95 de puncte Parker, caracterizat ca fiind “un vin remarcabil… cu textură catifelată și stil contemporan, ce etalează note fructate și senzații de condimentate calde”.
Mastroberardino Naturalis Historia Taurasi DOCG 2009 a primit 94 de puncte, fiind văzut ca “o expresie excepțională a soiului Aglianico, vin ce arată un surprinzător buchet floral, cu tente de petale de trandafir uscate și levanțică... Acest vin roșu arată îndrăzneală și persistentă, dar în același timp transmite eleganță și putere reținută”. În același timp, Radici Taurasi DOCG 2012 a fost apreciat de Monica Larner la 91 de puncte, deoarece “se află în plin proces de integrare a aromelor de stejar. Sub notele de condimente dulci, se pot percepe note clare de fruct. Tentele de cireșe și mure confiate dau substanță acestui vin robust”.
Totodată, și vinurile albe produse de Mastroberardino și-au primit “porția de glorie”, Mastroberardino Radici Fiano di Avellino DOCG 2015 fiind apreciat la 90+ puncte (arome cremoase de piersici, lămâie și pepene galben (…), cu nuanțe minerale interesante și o atingere naturală de cauciuc), iar Mastroberardino NovaSerra Greco di Tufo DOCG 2015, la 90 de puncte Parker (un vin proaspăt și crocant, cu arome de citrice, mere Golden și pere confiate, cu buchet bogat, bine structurat).
În afară de aceste vinuri, în analiza Monicăi Larner au mai intrat Mastroberardino Redimore Irpinia Aglianico DOC 2014 – 88 de puncte, Mastroberardino Falanghina del Sannio DOC 2015 – 87 de puncte și Mastroberardino Lacrimarosa Irpinia Rosato DOC 2015, tot 87 de puncte.
Considerată cea mai veche cramă din Campania, cu o istorie continuă, Mastroberardino și-a început activitatea undeva la începutul secolului al XVIII-lea, cu toate că pe etichete apare anul 1878. Astăzi, Mastroberardino exploatează aproximativ 320 de hectare de viță de vie, împărțite în 12 domenii diferite, aflată în cele mai bune microterroiruri din Campania, la altitudini ridicate. Mastroberardino se află în orașul Atripalda, la est de Napoli, în provincia Avellino. Regiunea în care își desfășoară activitatea este una relativ muntoasă, astfel că plantațiile se află la altitudine ridicată. Principalul obiectiv al cramei este cultivarea și realizarea de vinuri din soiuri tradiționale, precum Aglianico, Falanghina, Greco, Fiano, Piedirosso și Coda di Volpe, Fiano di Avellino, Greco di Tufo și Taurasi aflându-se sub reglementările DOCG. Anual, crama produce aproximativ două milioane de sticle, care ajung în peste 60 de țări, piețe importante precum SUA, Germania, Japonia și Marea Britanie.