O dată pe an, Matteo Zanardello, Export Area Manager Ornellaia, vine la București să ne povestească ce se întâmplă în noul vintage lansat de crama cu același nume. Așa că joi, 13 decembrie 2018, vă dăm întâlnire la ENOTEK, în strada Maria Rosetti, numărul 49A, pentru degustarea de final de an.
Seara va începe cu Poggio alle Gazze dell’Ornellaia 2016, acompaniat de o selecție de brânzeturi italiene. Ne vom relaxa alături de Le Volte dell'Ornellaia 2016, doar pentru a ne pregăti pentru Le Serre Nuove dell’Ornellaia 2016 ce vine însoțit de Porcheta de casă cu piure de țelină, iar pentru felul principal, am rezervat Onellaia 2015 împreună cu Tagliatta de vită cu sos Diane și Trâmbița Piticului. Finalul serii va fi dulce, alături de Ornus dell’Ornellaia 2014, ce este acompaniat de Cremă de vin alb cu Amaretti.
Prețul biletului este 450 lei/persoană și este necesară achiziționarea lui în prealabil. Acesta poate fi achiziționat de aici, iar Bianca Bucur (0749 033 999) vă stă la dispoziție cu detalii despre eveniment.